Bursele pentru elevi şi studenţi vor fi stabilite în euro şi majorate cu peste 80%

2008-08-14

Bursele studenţilor de origine română sau cu cetăţenie română, ale doctoranzilor şi medicilor aflaţi la specializare, dar şi cele ale studenţilor străini vor fi stabilite în monedă europeană şi majorate cu 81,1%, la sume cuprinse între 65 şi 85 euro, începând cu anul şcolar 2008-2009.

Cuantumul bursei pentru elevi şi studenţi va reprezenta echivalentul în lei al sumei de 65 de euro/lună (faţă de 22,5 lei-25 lei în prezent), iar bursa pentru masteranzi, medici aflaţi la specializare şi cursanţii la cursuri de perfecţionare postuniversitară va fi echivalentul în lei al sumei de 75 de euro/lună (faţă de 30 lei acordaţi în prezent).

Doctoranzii vor primi burse constând în echivalentul în lei al sumei de 85 de euro/lună, conform unei hotărâri aprobate, miercuri, de Guvern.

Bursele au fost majorate pentru elevii, studenţii, masteranzii, doctoranzii, medicii aflaţi la specializare şi cursanţii din Republica Moldova şi Ucraina, pentru cei cu origine etnică română din afara graniţelor ţării, pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, precum şi pentru cetăţenii străini, bursieri ai statului român, care studiază în instituţii şi unităţi de învăţământ din România,

Echivalentul în lei al bursei va fi actualizat trimestrial, la cursul de schimb al monedei euro comunicat de Banca Naţională pentru ultima zi a lunii precedente.

Bursele acordate se suspendă în cazul repetenţiei, pentru anul de învăţământ repetat. Pe perioada suspendării bursei, elevii şi studenţii care repetă anul vor suporta cheltuielile de şcolarizare.

Elevii, studenţii, masteranzii vor primi burse numai pe parcursul anului academic, inclusiv în vacanţele de iarnă şi de primăvară, dar nu și pe perioada vacanţei de vară.

Doctoranzii de la forma de învăţământ cu frecvenţă vor primi bursă pe toată durata anului calendaristic, iar cursanţii aflaţi la stagii de specializare sau perfecţionare postuniversitară vor primi bursă pe perioada efectuării stagiului.

Sursa: www.mediafax.ro






Inapoi

Add a comment

*
*
Calculati 4 plus 7.*