Romania si Ucraina ar putea face „meci nul“ la Haga

2008-08-29

O solutie de compromis a Curtii Internationale de Justitie ar multumi ambele parti, care ar scapa astfel onorabil de o problema care afecteaza relatiile bilaterale, informeaza Adevarul, preluat de Romanian Global News, intr-un articol semnat de Catalina Mihai. Ucraina insista asupra faptului ca Insula Serpilor poate fi locuita, in timp ce Romania nu o considera decat o simpla stanca.
Bazandu-se pe Conventia privind dreptul marii, Romania a sustinut tot timpul caracterul de stanca al Insulei Serpilor, ce nu poate sustine locuirea umana sau o viata economica proprie. Caracteristicile naturale nu-i dau dreptul la platou continental si zona economica exclusiva.
Metoda de delimitare propusa de Romania in cadrul negocierilor cu Ucraina coincide cu cea utilizata de Curtea Internationala de Justitie de la Haga (CIJ) in procese similare. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care Romania a ales instanta de la Haga.
Curtea "are o bogata jurisprudenta cu 97 de hotarari in cazuri contencioase, foarte multe vizand tocmai procese de delimitari ale spatiilor maritime", a precizat pentru "Adevarul" Bogdan Aurescu, director general in MAE si agentul Romaniei la Haga.
Institutia a dezvoltat o metoda de delimitare care este "de tip matematic, geometric, cu elemente foarte precise, care pleaca de la contextul geografic in care se face delimitarea, ceea ce permite ajungerea la o solutie echitabila, prin aplicarea corecta a dreptului international in materie. O astfel de solutie nu poate fi decat favorabila Romaniei", a mai declarat Aurescu.
Integritatea teritoriilor
De cealalta parte, unii oficiali ucraineni sunt ferm convinsi ca vor avea castig de cauza la Haga. Fostul sef al administratiei regiunii Odessa, in prezent adjunct al sefului administratiei de stat de la Kiev, Ivan Placikov, este sigur ca partea ucraineana va castiga acest proces.
„Uniunea Europeana pledeaza pentru integritatea tuturor frontierelor si a teritoriilor. Inca nu a existat in istorie vreun precedent cand UE sa fi sustinut transmiterea de teritorii", a declarat Placikov.
Si Serghei Korsunski, director pentru cooperare economica in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, este de parere ca solutia CIJ va fi in favoarea Ucrainei, iar actiunile intreprinse de Kiev pentru amenajarea unei localitati acolo vor conta foarte mult in acest sens.

Sursa: www.rgnpress.ro





Inapoi

Add a comment

*
*
Calculati 3 plus 4.*